De la Android la iOS

Mai bine de o lună a trecut de când am “divorţat” de Android pentru iOS. I-am spus bye bye bătrânului Samsung Galaxy S2 şi m-am “înarmat” cu the all mighy iPhone 5s. Cred că orice utilizator de Android o să mă întrebe “de ce?” sau cu ce e mai bun un iPhone.

Untitled-1

Scurt istoric

Era perioada în care lumea punea egal între smartphone şi iPhone. A apărut Samsung Galaxy S2 și am fost să îl testez. Pe ideea de “veni, vidi, vici” l-am văzut, testat, și m-am îndrăgostit de el. A fost primul meu telefon inteligent şi prima experienţă cu Androidul. La început am fost încântat, apoi am început să vreau să îl personalizez şi mai mult. Au apărut launcherele, dar şi primele probleme de stabilitate. Softul modificat de cei Samsung şi mai apoi de către cei de la reţeaua portocalie începea să gâfâie. Avea multe aplicaţii instalate ce nu le foloseam, multe aplicaţii ce porneau în background odată cu telefonul şi nu aveai cum să le opreşti. Lista poate continua. A venit etapa cu nr. 2, cea de hard user, când m-am înarmat cu răbdare şi am citit forumuri peste forumuri. Am ajuns la termeni de custom OS şi root. Odată cu asta am descoperit puterea Androidului. După un root şi o resoftare am descoperit un nou S2. Atât de mulţumit am fost de el încât nu m-a interesat apariţia lui S3 şi nici cea a lui iPhone 5. Timpul a trecut şi telefonul a început să ceară schimbare. A apărut S4, HTC ONE şi 5S. Erau telefoanele pe care le aveam în vizor. Ce m-a făcut să aleg iPhone? Răspunsurile mai jos.

De ce iPhone? De ce iOS în loc de Android?

Începusem de scurt timp să descopăr de ce e capabil iOS-ul odată cu iPad mini. Pot să spun răspicat că tableta celor de la Apple, este cel mai cool gadget. iPad mini, mai nou şi cu retina display e tot ceea ce îţi poţi dori de la o tabletă. Partea cea mai cool este că intră în buzunarul de la spate al jeanşilor fără niciun efort. Fie că o foloseşti la birou sau acasă e tot ceea ce îţi trebuie, iar autonomia e incredibilă.

Deja cei de la Apple începeau să-şi câştige un fan. A urmat la scurt timp un iPod nano, generaţia a 7a (dacă vrei şi tu unul îl găseşti aici: http://bit.ly/1bhylO7). De ce un iPod? Pentru că e foarte subţire, cool şi are de toate, inclusiv radio fm.

A venit toamna, s-a lansat iPhone 5S şi chiar dacă eram la curent cu zvonurile tot am fost curios să urmăresc keynote-ul.

La sfârşitul prezentării m-am hotărât: vreau iPhone 5S. Cititorul de amprentă a fost un trigger de cumpărare pentru mine (marketingul celor de la Apple got me  [superemotions file=”icon_smile.gif” title=”Smile”] ), dar nu a fost singurul. Am ales 5S-ul pentru tot ceea ce e un iPhone, calitate în construcţie, materiale folosite, design, iOS şi nu în ultimul rând feelingul ce îl ai atunci când e în mâna ta.

Impresii

După mai bine de o lună de când folosesc telefonul pot să spun că nu am fost nevoit să-i dau un restart. Are un uptime de mai bine de 40 de zile şi se mişcă ca şi cum tocmai l-am pornit. Bateria, deşi mai mică decât ceea ce aveam pe S2(îmi cumpărasem acea baterie de capacitate mai mare) rezistă mult mai bine în acelaşi ritm de utilizare. Ecranul deși este mai mic ca la un S2 (să nu mai zice de S4 sau concurență) este superb. Dacă vrei ecran mare atunci cumpără o tabletă.

Eu unul am devenit fan Apple/iOS după ce am fost un fan Android. Am fost atât de înfocat încât îmi aduc aminte că atunci când mi-am luat S2-ul postam mândru pe Facebook: My iPhone killer is here.

Dacă vrei şi tu să-ţi iei un iPhone dar îţi e teamă să faci schimbarea de la Windows Phone sau Android poţi să-mi laşi întrebările tale mai jos la secţiunea de comentarii. Ai o gama variată de unde să alegi: http://bit.ly/1bhyCAF

Next step pentru mine: MacBook Pro [superemotions file=”icon_lol.gif” title=”Laughing Out Loud”]